Comisia Europeană intenționează să dea în judecată Spania la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru nerespectarea directivei privind nitrații. Astfel, abordarea Spaniei în privința nitraților, în calitate de cel mai mare producător de porci din UE, revine din nou în vizorul Comisiei Europene.
Potrivit Comisiei, deși a primit avertismente în trecut, Spania a înregistrat prea puține progrese în ultimii ani și trebuie acum să ia măsuri suplimentare pentru a preveni poluarea în continuare.
Directiva europeană privind nitrații cuprinde obiectivul de poluare zero, așa cum este stabilit în Pactul Verde European. Similar, Comisia Europeană a anunțat anterior demersuri juridice și împotriva Germaniei.
Comisia a atras atenția Spaniei încă din noiembrie 2018 și iunie 2020 că nu respectă directiva privind nitrații. În plus, guvernul spaniol este acum obligat să investigheze zonele regionale sensibile la nitrați (cu multe ferme de porci) și să desemneze alte zone („roșii”). De asemenea, trebuie să elaboreze un plan concret de acțiune și să-l supună aprobării Bruxellesului, mai ales pentru regiunile în care până acum acțiunile au fost insuficiente.
O componentă importantă a Pactului Verde este Directiva privind Nitrații. Scopul acesteia este protejarea calității apei prin prevenirea poluării apelor subterane și de suprafață cu nitrați proveniți din surse agricole. Țările UE sunt responsabile pentru punerea în aplicare a directivei.
Comisia îndeamnă astfel statele să își îmbunătățească supravegherea apelor și să detecteze activ contaminările cu nitrați provenind din surse agricole.

