Ministrul Agriculturii din Franța, Julien Denormandie, a alocat o subvenție de 270 de milioane de euro pentru sprijinirea industriei franceze a porcinelor. De asemenea, el va solicita marilor lanțuri de supermarketuri din Franța să ajusteze prețurile de achiziție, iar crescătorii de porci vor primi amânări la plata contribuțiilor sociale.
În prima fază sunt prevăzute 75 de milioane de euro în sprijin direct, care vor fi plătite „rapid”, în „următoarele două până la trei săptămâni”. Va fi un sprijin cash de maximum 15.000 de euro per fermă. Pentru a doua fază (aprilie-mai) au fost alocate 175 de milioane de euro.
Criteriile exacte vor fi stabilite în următoarele săptămâni împreună cu sectorul înainte de a fi prezentate autorităților europene, deoarece această măsură ar putea fi considerată „intervenție pe piață” și „distorsionare a concurenței”.
Pariz dorește să sprijine astfel sectorul, care se confruntă în prezent cu un „efect de penurie”: costuri de funcționare mult mai mari (energie, furaje) și o scădere a prețurilor la carnea de porc. Această scădere a prețurilor în întreaga UE este consecința unei producții mari continue, în ciuda pierderii pieței (în China), și din cauza extinderii pestei porcine africane în Europa.
Franța se numără, cu acest sprijin național, printre cele 15 state membre UE care au implementat în prezent diverse forme de susținere națională. În pofida apelurilor constante din partea mai multor țări UE, Comisia Europeană nu este dispusă să intervină pe piață sau să acorde sprijin financiar.
De asemenea, mai multe dintre marile țări exportatoare de carne din UE sunt împotriva unei intervenții pe piață, deoarece consideră că o astfel de măsură nu rezolvă probleme structurale, ci oferă doar un „respiro” temporar.
Anterior, Bruxelles a subliniat că trei sferturi din piața cărnii de porc din UE este controlată de doar câteva mari companii de carne, care își pot suporta singure costurile ridicate. Ca urmare, în special fermele mici și mijlocii de porci riscă falimentul, ceea ce ar duce la o concentrare și mai mare a industriei cărnii de porc.

