Noul președinte al Consiliului UE, Charles Michel (43 de ani), se teme de un nou fel de război rece între Statele Unite și China, din care Europa ar putea deveni victimă. Fostul premier belgian consideră că Europa nu ar trebui să accepte un rol secundar pe scena mondială, ci trebuie să acționeze ca o parte conștientă de sine și cu drepturi depline.
„Suntem o piață cu 500 de milioane de consumatori, avem valori democratice și interese pe care trebuie să le susținem. Avem nevoie de o viziune clară asupra relației cu Africa, China, SUA, Regatul Unit. UE trebuie să acționeze mai ferm în lume, nu agresiv, ci afirmativ. Despre asta vreau să am anul viitor o dezbatere serioasă cu liderii guvernelor, despre o strategie externă europeană”, a declarat Michel într-un interviu pentru Volkskrant.
Michel preia acest weekend funcția de președinte al UE de la polonezul Donald Tusk. El reprezintă astfel poziția de vârf a celor 28 de lideri guvernamentali și șefi de stat, care în cadrul UE își apără și promovează în special interesele naționale proprii. Deoarece fiecare dintre aceste țări UE are o perspectivă diferită asupra marilor chestiuni internaționale, cum ar fi de pildă politica comercială unilaterală a Statelor Unite sau strategia agresivă de achiziții a Chinei, Uniunea Europeană nu are întotdeauna un răspuns rapid și adecvat la problemele internaționale.
Acest liberal în vârstă de 43 de ani dorește ca Europa să devină lider mondial în economia verde și să-și facă auzită vocea la nivel internațional pentru a-și proteja interesele. „UE nu poate sta cu mâinile în sân în cele mai dificile dezbateri ale vremurilor noastre.” UE trebuie să vorbească, de asemenea, cu mai multă încredere despre normele și valorile sale pe scena globală, a afirmat belgianul. UE are multe motive să fie încrezătoare și afirmativă.”
Declarația lui Michel se aliniază remarcilor similare ale noii președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aceasta a vorbit și ea în ultimele săptămâni frecvent despre o orientare externă mai amplă de care are nevoie UE.
Președintele UE Michel a spus în interviu că nu este mulțumit de propunerea premierului Mark Rutte de a limita noul buget multianual european la maximum 1,00% din venitul național brut european. „Nivelul nostru de ambiție nu poate fi redus la 1% și la eventuale reduceri ale contribuțiilor la UE. Este vorba și despre ce cheltuim banii: agricultură, regiuni sărace, cercetare, acțiuni împotriva schimbărilor climatice, digitalizarea societății. Aceasta necesită o discuție mai largă decât aceea despre câteva cifre.”

