Hotărârea este considerată o piatră de hotar importantă în delimitarea competențelor dintre Bruxelles și statele membre ale UE. Sentința confirmă că politica socială poate fi parțial modelată la nivel european, însă stabilirea salariilor rămâne în esență națională.
Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene clarifică sfera de aplicare a reglementărilor sociale europene. Curtea a constatat că UE, prin directiva sa privind salariile minime, nu a depășit competențele, dar a eliminat două dispoziții care interveneau prea mult în procesul național de stabilire a salariilor.
Cazul a fost introdus de Danemarca, susținută de Suedia. Ambele țări consideră că negocierile salariale fac parte din domeniul național și că instituțiile europene nu ar trebui să se implice în acestea. Plângerea lor a vizat directiva din 2022, care dorește să asigure „salarii minime adecvate” în toate țările UE.
Curtea a dat dreptate parțial Danemarcei. Judecătorii au anulat două dispoziții specifice: una care stabilea criterii pentru calculul și ajustarea salariilor minime și alta care interzicea reducerile salariale în cazul indexării automate. Potrivit Curții, ambele reguli ating direct stabilirea salariilor – o competență națională.
Directivele rămase sunt în continuare pe deplin valabile. Statele UE sunt încurajate să promoveze negocierile colective între angajatori și angajați și să asigure că salariile contribuie la un nivel de trai decent. Curtea a subliniat că acest lucru nu reprezintă o interferență directă în sistemele naționale.
Anularea celor două dispoziții înseamnă că UE nu poate impune criterii uniforme pentru nivelul salariilor minime. Prin urmare, statele membre păstrează mai multă libertate de a decide singure cum își calculează și ajustează salariile, de exemplu prin sisteme de indexare sau acorduri colective de muncă.
Pentru țările cu indexare automată a salariilor – precum Belgia și Luxemburg – acest lucru înseamnă că vor decide singure asupra aplicării acestor sisteme. În același timp, obiectivul general al directivei rămâne: îmbunătățirea puterii de cumpărare a angajaților și reducerea diferențelor salariale în UE. Curtea a apreciat că acest obiectiv se încadrează în mandatul Uniunii de a promova coeziunea socială.