O evoluție remarcabilă este renașterea coaliției de stânga sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon. Această coaliție, formată din socialiști, ecologiști și comuniști, a înregistrat câștiguri semnificative și perturbă distribuția tradițională a puterii din Franța. În trecut, încercări similare de a forma un „front de stânga” au eșuat din cauza marilor contradicții dintre programele și politicienii din „stânga divizată”.
Coaliția de stânga poate acum să formeze un guvern împreună cu partidul aflat în prezent la putere al președintelui Emmanuel Macron, care a primit ca partid secundar un procent mai mare de alegători decât se estimase anterior.
Politicienii progresiști din UE laudă alegătorii francezi pentru alegerea lor de a opri ascensiunea extremismului de dreapta. Ei privesc alegerile franceze ca pe un exemplu despre cum colaborarea și formarea de coaliții pot conduce la o politică mai echilibrată și incluzivă.
Rezultatul alegerilor este văzut și ca un „nu” pentru extrema dreaptă, partidul Rassemblement National (RN) al Marinei Le Pen câștigând mandate, dar nu suficiente pentru a ajunge la putere. De asemenea, în Germania au loc de luni de zile mari demonstrații împotriva unei posibile colaborări cu partidul extrem de dreapta AfD.
În Olanda, săptămâna trecută a fost format un guvern condus de un partid de extremă dreaptă. Politicianul anti-UE și anti-islam Geert Wilders a primit sprijinul a două partide de centru și al unui nou partid populist al fermierilor.
Rezultatele alegerilor aduc provocări semnificative pentru politicienii francezi în menținerea stabilității politice. Președintele Macron și noii săi aliați din coaliția de stânga vor trebui să navigheze într-un parlament fragmentat.
Această situație necesită o abordare nouă în sistemul politic francez, în care formarea coalițiilor și colaborarea să fie centrale, asemănător multor alte democrații europene.