Agenția de mediu din Statele Unite, EPA, a aprobat erbicidul Dicamba, al concernului chimic Bayer, pentru o perioadă de cinci ani, în ciuda criticilor puternice.
Aprobare se referă și la produsele XtendiMax și Engenia ale Bayer și BASF, precum și Tavium Plus al companiei elvețiene Syngenta. Decizia EPA este însă controversată.
În SUA, Dicamba a fost interzis după daunele produse recoltelor în iunie, în urma unor proceduri legale. O instanță din San Francisco a confirmat că EPA a făcut greșeli la aprobarea inițială din 2018 și a retras înregistrarea erbicidului.
Acest pesticid chimic a ajuns în titlurile ziarelor după ce fermierii au raportat daune culturilor, cauzate de Dicamba transportat de vânt din terenurile vecine, afectând și culturile care nu erau modificate genetic.
Directorul EPA, Wheeler, a subliniat că aprobarea acordată acum este însoțită de noi măsuri de control menite să garanteze utilizarea produselor în condiții de siguranță și prietenoase cu mediul.
Dicamba a generat de mult timp controverse și conflicte în agricultură. Erbicidul distruge nu doar buruienile, ci și culturile – atâta timp cât acestea nu provin din semințe modificate genetic.
Faptul că Dicamba este purtat de vânt spre terenurile adiacente și le deteriorează culturile a dus la ani de dispute aprige între fermierii americani. Gigantul american în domeniul semințelor Monsanto, preluat de Bayer în 2018, a fost unul dintre producătorii Dicamba.

