Se pare că actuala Politică Agricolă Comună (PAC) a Uniunii Europene va fi prelungită nu cu un an, ci cu doi ani. Negociatorii Parlamentului European și ai miniștrilor agriculturii din UE au ajuns la un acord în acest sens.
Comisia Europeană dorea să prelungească actualele scheme de subvenționare doar pentru un an, în așteptarea noului buget multianual al UE pentru perioada 2020 – 2027, împreună cu noul buget pentru agricultură.
Fracțiunile din Parlamentul European și cei 27 de miniștri ai agriculturii au subliniat că în ultimii ani s-a dovedit cât de dificile sunt discuțiile privind bugetele pentru agricultură. Aceștia sunt încă în dezacord și în legătură cu bugetul actual (pentru 2021).
În plus, noul Green Deal implică comasarea unui număr mare de politici „verzi”, inclusiv bugetele aferente. Și aici nu s-a luat încă o decizie finală.
Negociatorii Parlamentului și ai Consiliului au ajuns acum la un acord parțial. Acesta asigură, în orice caz, continuarea plăților către fermieri și beneficiarii subvențiilor pentru dezvoltare rurală, oferind astfel sectorului predictibilitate și stabilitate pentru următorii doi ani. Nu este probabil ca Comisia Europeană să refuze aplicarea acestui acord PAC.
Parlamentul a adoptat, de asemenea, măsuri care oferă țărilor UE mai multă flexibilitate în sprijinirea fermierilor, în special pe durata crizei COVID-19. Acestea includ, de exemplu, relaxarea regulilor privind ajutoarele de stat, astfel încât guvernele să poată acorda amânări fiscale, fără ca acestea să fie considerate ajutor de stat în UE.
De asemenea, a fost extinsă posibilitatea compensării pentru scăderi severe ale veniturilor și pierderi cauzate de condiții meteorologice nefavorabile sau izbucniri de boli la animale sau plante. Pragul pentru acordarea compensațiilor a fost redus de la 30% pierdere la 20% pierdere.
La propunerea europarlamentarilor, miniștrii au fost de acord ca durata noului proiecte pentru zonele rurale, axate pe agricultura organică, bunăstarea animalelor și măsuri de mediu și climă, să fie extinsă la cinci ani. Comisia Europeană propusese inițial o durată maximă de trei ani și doar pentru proiecte legate de agricultura organică, climă și mediu.

