Politicienii UE consideră, de asemenea, că instituțiile de tratare a apelor reziduale, precum consiliile de apă olandeze, trebuie să purifice mai bine apa uzată urbană folosind tehnici noi, astfel încât apa să poată fi reutilizată. Se ia în calcul utilizarea acesteia pentru industrie și pentru sistemele de încălzire și răcire.
Parlamentul European merge mai departe decât propunerea depusă de Comisia Europeană. Miniștrii mediului din cele 27 de țări membre UE urmează să se pronunțe în curând asupra acestui subiect. În unele țări UE, cum ar fi Olanda, în cele mai noi instalații se aplică deja tehnici care după tratare oferă apă „aproape potabilă”. Totuși, din cauza poluării crescânde cu reziduuri de medicamente și substanțe chimice, acest lucru devine din ce în ce mai problematic.
Industria farmaceutică va contribui financiar la implementarea planurilor. Acest lucru este binevenit, spune europarlamentarul finlandez Nils Torvalds (Renew), care a vorbit despre „responsabilitatea socială” pe care acest sector și-o asumă. Torvalds a fost autorul raportului adoptat în această săptămână cu o majoritate largă în Parlamentul European.
Parlamentarii au luat o poziție și în privința noilor reguli privind colectarea, tratarea și deversarea apelor reziduale urbane. De asemenea, ei susțin o mai bună monitorizare a agenților patogeni și a rezistenței antimicrobiene. Raportul include cerințe mai stricte pentru controlul poluanților chimici din apă, precum PFAS, dar și pentru microplastice, viruși, bacterii și rezistența antimicrobiană.
„În cazul eutrofizării, micro-poluanților și secetei, fiecare picătură contează”, afirmă raportorul finlandez Torvalds. Totodată, finlandezul este conștient că în zonele puternic urbanizate este dificil să se realizeze o tratare bună și durabilă a apei, deoarece aceasta conduce frecvent la costuri mai mari și la un consum mai ridicat de energie,” adaugă Torvalds.

