Acordurile comerciale pe care Uniunea Europeană le-a încheiat în ultimii ani au un efect favorabil asupra economiei, în special asupra agriculturii. Acest lucru reiese dintr-o actualizare recentă a unui studiu UE realizat în 2016.
Politica comercială europeană va avea un efect pozitiv asupra sectorului agroalimentar din UE prin 12 acorduri comerciale internaționale, se afirmă.
Studiul se referă la acordurile de liber schimb (FTA) recent încheiate, precum și la acordurile comerciale aflate încă în curs de negociere la nivelul UE. Deși partenerii comerciali obțin acces pe piața UE, exporturile UE pot crește substanțial, arată studiul.
Exporturile UE de produse agricole către cei 12 parteneri ai acordului de liber schimb vor crește între 25% (scenariu conservator) și 29% (scenariu ambițios), în timp ce importurile vor crește între 10% (conservator) și 13% (ambițios).
Aceasta corespunde unei creșteri a exporturilor de produse agricole și alimentare de la 4,7 miliarde euro (conservator) până la 5,5 miliarde euro (ambițios), și unei creșteri a importurilor de produse agricole și alimentare între 3,7 miliarde euro (conservator) și 4,7 miliarde euro (ambițios).
În ultimii ani, în anumite țări UE a crescut critica la adresa acordurilor de liber schimb pe care UE le-a încheiat cu blocuri comerciale. Recent, acordurile comerciale cu Indonezia și Mercosur au fost criticate. Această critică vine atât din partea organizațiilor de mediu, cât și a asociațiilor agricole.
Mișcarea ecologistă consideră că UE ar trebui să impună cerințe de mediu mult mai stricte viitorilor parteneri comerciali. Organizațiile agricole se opun importului de produse și alimente concurente, mai ieftine.
La prezentarea noii studii la Bruxelles s-a constatat din nou că mulți europarlamentari se opun acordurilor comerciale prea largi. Mulți membri ai Parlamentului European au criticat efectele negative ale noilor acorduri comerciale, inclusiv pe cel cu Mercosur. Mai mulți membri ai PE au cerut o distribuire mai echitabilă a fondurilor UE între și în interiorul statelor membre.
Comisarul pentru comerț, Valdis Dombrovskis, a răspuns criticilor spunând că sprijinul pentru sectorul agroalimentar va rămâne o componentă importantă a politicii comerciale a UE, fie că este vorba de deschiderea pieței, protejarea produselor alimentare tradiționale ale UE sau apărarea împotriva practicilor de dumping ori alte forme de comerț neloial.
Și comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a subliniat că „agenda noastră ambițioasă în domeniul comerțului ajută fermierii și producătorii de alimente din UE să valorifice pe deplin oportunitățile de pe piețele externe, asigurând în același timp suficiente garanții pentru cele mai sensibile sectoare.”

