Fundația olandeză care lucrează la compensarea proprietarilor Volkswagen afectați de scandalul diesel își extinde domeniul de activitate la nivelul întregii Europe. Diesel Emissions Justice Foundation (DEJF) a anunțat într-o conferință de presă la Bruxelles o acțiune colectivă europeană pentru a compensa pierderea de valoare cauzată de Volkswagen.
În Olanda, până acum s-au înregistrat în jur de zece mii de șoferi VW diesel păgubiți pentru o reclamație comună. De marți, și belgienii se pot înregistra, iar în curând vor urma Franța și Spania.
DEJF se adresează nu doar proprietarilor de mașini, ci și companiilor de leasing și firmelor. Fundația reunește toate cererile și este dispusă să inițieze procese în orice țară din UE. Pentru aceasta vor fi angajați experți și avocați.
În Europa circulă 8,5 milioane de „dieseluri trucate” ale mărcilor Volkswagen, Audi, Seat, Skoda și Porsche, despre care în 2015 s-a descoperit că emisiile de azot erau mult mai mari decât s-a declarat, din cauza unui software manipulator. Valoarea mașinilor diesel second-hand a scăzut semnificativ între timp, în parte pentru că reparațiile nu sunt adesea eficiente.
Esenta cererii este că la schimb sau vânzare aceste mașini diesel au o valoare mult mai redusă acum că s-a aflat că ele cauzează mult mai multă poluare a aerului. În SUA și Australia au fost deja acordate despăgubiri. În ceea ce privește Europa, fundația de reclamații a întâmpinat până acum puține reacții din partea grupului Volkswagen, pe care îl consideră „arogant”.
Potrivit avocatului, mulți proprietari de mașini nu sunt încă conștienți de paguba enormă pe care o suferă cu mașinile diesel învechite.
Fundația mizează pe o înțelegere cu Volkswagen în baza Legii olandeze privind soluționarea colectivă a daunelor de masă (WCAM), care oferă posibilități de compensare la nivelul întregii Europe, dacă Curtea de Apel din Amsterdam o aprobă.
Fundația lucrează pe bază de „no cure no pay” și cere în caz de succes aproximativ o treime din suma despăgubirii acordate.

