Dacă Uniunea Europeană și Marea Britanie nu reușesc să încheie anul viitor, în termen de unsprezece luni, un acord comercial, acest lucru ar putea duce totuși la un Brexit fără acord. O despărțire dură la 31 decembrie 2020 nu dăunează doar UE, a spus președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen. „Dar ar avea un impact și mai mare asupra Regatului Unit”, a avertizat ea.
Prim-ministrul britanic Boris Johnson nu dorește în niciun caz să prelungească perioada de tranziție, care începe pe 31 ianuarie și durează până la sfârșitul anului 2020. Potrivit negociatorului UE Michel Barnier, nu se poate încheia un acord comercial cuprinzător într-un timp atât de scurt. El a subliniat din nou posibilitatea prelungirii perioadei de tranziție. Aceasta poate fi extinsă cu unul sau doi ani, însă britanicii trebuie să o solicite până la 1 iulie.
Barnier a negociat anterior cu britanicii privind Brexit-ul și se va ocupa și de negocierile pentru un viitor acord comercial. Britanicii părăsesc UE, dacă totul decurge bine, pe 31 ianuarie. Ulterior începe o perioadă de tranziție, în care ei trebuie să respecte regulile europene până la sfârșitul anului viitor. S-a convenit că această perioadă poate fi prelungită cu doi ani, însă prim-ministrul britanic Boris Johnson vrea neapărat să evite acest lucru.
Poziția lui Johnson îngreunează situația, conștientizează Barnier. „Presiunea timpului ar putea limita ambițiile”, a spus francezul.
Negociatorul Parlamentului European, liberalul belgian Guy Verhofstadt, a avertizat de asemenea că Parlamentul European va impune condiții unui acord privind Brexit-ul. PE de la Strasbourg trebuie – la fel ca liderii guvernelor europene și Comisia Europeană – să aprobe formal o înțelegere privind Brexitul. Verhofstadt a spus anterior că drepturile locuitorilor britanici în UE și drepturile cetățenilor UE în Marea Britanie trebuie să fie stabilite legal.

