Acvacultura este o componentă importantă a strategiei UE pentru economia albastră. Potrivit Bruxelles-ului, aceasta contribuie la securitatea alimentară și este promovată prin Green Deal-ul european ca o sursă de proteine cu o amprentă de carbon mai redusă.
Acvacultura include, printre altele, creșterea peștilor, crustaceelor și moluștelor, algelor și altor organisme acvatice. Creșterea are loc în ape marine, bracki sau din interior, precum și industrial în bazine dotate cu sisteme de recirculare a apei.
În 2020, producția totală de acvacultură a UE a fost de 1,1 milioane de tone, adică mai puțin de 1% din totalul mondial. Spania, Franța, Grecia și Italia sunt principalele țări producătoare de acvacultură din UE. Împreună, acestea reprezintă aproximativ două treimi din producția totală a UE.
Prin sprijin financiar substanțial din Fondul European pentru Afaceri Maritime și Pescuit, țările UE au putut garanta viabilitatea pe termen lung a acvaculturii și obține beneficii economice. Rezultatele întârzie însă să apară și, potrivit Curții de Conturi, nu pot fi încă măsurate în mod fiabil.
„În ultimii ani, UE a extins mult plasarea plaselor sale în cea mai mare parte a sectorului acvaculturii, deoarece acest sector reprezintă o parte importantă a strategiei sale pentru economia albastră. Din păcate, însă, a tras pe lângă rezultat”, a declarat Nikolaos Milionis, membrul Curții de Conturi care a condus controlul.
În ciuda sumei de 1,2 miliarde de euro disponibile pentru perioada 2014-2020, auditorii observă că producția totală de acvacultură a UE a stagnat. În Italia și Franța (cei doi mari producători de acvacultură), producția a scăzut chiar. Numărul întreprinderilor din acvacultură a scăzut, iar între 2014 și 2020 a scăzut și numărul forței de muncă din acest sector.