Grupul industrial Glastuinbouw Olanda spune că până la 40% dintre cele 3.000 de companii din sectorul legumelor, fructelor și florilor se află în dificultăți financiare. Din această cauză, există riscul ca o parte din producția alimentară olandeză să se mute în țări mai calde, precum Spania, Maroc și Kenya.
De curând, serele olandeze consumau aproximativ trei miliarde de metri cubi de gaz pe an, adică în jur de opt procente din totalul național. Aceasta cantitate este în scădere de ceva vreme, deoarece alternativele regenerabile (energia solară și eoliană) devin disponibile, însă tranziția energetică și boicotul gazului rusesc au schimbat situația radical. Potrivit CBS, consumul de gaz a scăzut deja cu 23% în acest an.
„Un număr mare de cultivatori aleg să își închidă afacerile pentru că nu se așteaptă la o schimbare pe termen scurt”, a declarat Michel van Schie de la licitația de flori Royal HollandFlora din Aalsmeer pentru agenția internațională de presă Reuters.
Supermarketurile au redus preventiv comenzile de flori cu aproximativ o treime, anticipând că consumatorii vor cheltui mai puțin pe flori din cauza creșterii costurilor de trai, a adăugat el.
Serele au contribuit în ultimii ani la poziționarea Olandei drept al doilea cel mai mare exportator agricol din lume, după Statele Unite. Dar industria serelor, în valoare de 8 miliarde de euro, a crescut folosind gaz ieftin (rus). Acum se confruntă cu o criză energetică care impune o schimbare, iar se aşteaptă ca nu toate companiile din industrie să supraviețuiască.
Întrucât Rusia limitează livrările de gaz ca răspuns la sancțiunile occidentale legate de invazia sa în Ucraina, prețurile europene au crescut până la de douăzeci de ori față de nivelul de anul trecut. Mai mulți mari cultivatori de legume au decis deja să reducă o parte din producție sau să treacă la alte produse (care necesită mai puțină căldură și energie).
„Este ca și cum am reveni în istorie, cu Spania care produce în timpul iernii și țările din Europa de Nord care își produc legumele în timpul verii. Unii spun că poate așa ar trebui să fie”, a spus unul dintre cultivatori.

